Soția USR-istului Remus Negoi a ajuns, în doar doi ani, din contabil șef la Constanța, director CFR MARFĂ la nivel național

Când a ajuns în politică, USR-istul Remus Negoi era, cum s-ar spune, un muritor de foame care trăia din puținele venituri pe care soția le aducea acasă.

Situația a continuat, la fel, și după ce Remus Negoi a ajuns consilier județean. USR-istul aducea acasă un venit de 1000 de lei, indemnizația pe care o primea, în timp ce soția încasa un venit echivalent cu 5000 de lei lunar.

Noroc cu alocația copiilor care le-a mai sporit veniturile.

Totul s-a schimbat însă, uluitor, în momentul în care Remus Negoi a devenit senator USR de Constanța.

Surprinzător sau nu, anul în care Remus Negoi ajunge parlamentar, 2020, este exact anul în care firma pe care o deținea, aflată în pragul falimentului până în acel moment, cunoaște o explozie de zile mari. 150.000 de euro încasează firma Alera Tech în 2020, după ani de zile de pierderi, bani din care jumătate sunt declarați profit.

A fost doar începutul unei serii de coincidențe fericite, care a îmbogățit familia Negoi.

În perioada în care Remus Negoi, consilierul județean care încasa 1000 de lei lunar se transformă în senatorul USR Remus Negoi, soția acestuia, Mihaela, cunoaște și ea o evoluție absolut fascinantă.

Așa cum spuneam, în 2020, când Remus Negoi ajunge senator, bucurându-se din acel moment de un venit anual de circa 137.000 de lei, soția lui era un simplu economist la sucursala din Dobrogea a CFR Marfă și câștiga undeva la 4700 de lei lunar.

Primul salt în carieră, pentru doamna Mihaela Negoi, are loc în 2020, când este avansată în funcție.

În primul an de mandat al senatorului Remus Negoi, soția Mihaela (dragostea lui), apare în declarația de avere ca șef punct de lucru adjunct economic, iar salariul doamnei crește ușor la aproximativ 5000 de lei lunar. Coincidență, sau nu, veniturile încasate de doamnă pe cabinetul de contabilitate sar de la nimic la 30.500 de lei anual.

Era doar primul an de mandat al senatorului, abia se acomoda cu influența de parlamentar de care se bucura.

În februarie 2022, ministrul Transporturilor fusese desemnat de câteva luni PSD-istul Sorin Grindeanu. Surprinzător, este exact momentul în care soția senatorului face saltul vieții ei în carieră și ajunge, din contabil șef al CFR Marfă, la Constanța, tocmai la funcția de director general adjunct al companiei, la București. Vă dați seama ce salt?

În primul an în funcție, salariul doamnei Mihaela Negoi se dublează, evident, și sare de la 57.133 de lei pe care-i primea la Constanța, la 118472 de lei, remunerația de la București.

Nu a fost însă de ajuns, evident. În al doilea an în funcție, în 2023, doamna Mihaela Negoi, director general adjunct economic-financiar al CFR Marfă, la nivel național, încasează 162.771 de RON. Și, cum nici asta nu a fost de-ajuns, soția USR-istului primește și 25.368 de lei pentru că este numită cenzor al Companiei Naționale de Investiții (culmea, exact compania care-i finanțează proiectele lui Vergil Chițac), încă 5256 de lei de la ROCOMBI, o companie din subordinea CFR Marfă și încă 19.584 de lei de la CFR IRLU S.A. Mai sunt și veniturile de 25.000 lei pe cabinetul de contabilitate. Stă bine doamna! Cum spuneam, saltul vieții ei.

Adică vreo 47.000 de euro pe an ”ciupește” soția parlamentarului Remus Negoi, comparativ cu vreo 11.000 de euro pe care-i încasa anual, înainte ca soțul ei să devină parlamentar. Și culmea, sub mandatul unui PSD-ist de seamă.

Dacă adăugăm și veniturile soțului, care se învârt acum anual în jurul sumei de 27.451 euro, fără alte compensații cuvenite parlamentarilor, putem spune că familia Negoi, a ajuns, de la vreo 13.000 de euro pe an în 2020, la 74000 de euro anual, în prezent.

Înțelegeți de ce micuțul senator, Remus Negoi, trage cu dinții să mai prindă încă un mandat în Parlamentul României? Câtă ipocrizie!

P.S. În momentul în care Grindeanu era audiat în comisii, pentru a fi avizat drept ministru al transporturilor, liderul USR, Cătălin Drulă, urla în gura mare că instituția trebuie depolitizată și că trebuie renunțat la sinecuri. Oare ce părere o avea domnul Drulă despre saltul uluitor pe care l-a avut, în carieră, soția unui parlamentar USR?

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE