SPIT Constanța, despre blocarea conturilor a zeci de mii de contribuabili: „Popririle sunt legale și au fost precedate de somații”

Zeci de mii de constănțeni s-au trezit în ultimele zile cu conturile bancare blocate din cauza neplății impozitelor și taxelor locale scadente la 30 septembrie 2025. Mulți dintre ei susțin că nu au fost înștiințați în prealabil și că popririle nu au fost ridicate nici după achitarea datoriilor.

În replică, Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța a transmis, marți, un comunicat oficial, în care explică procedura legală a acestor măsuri și neagă acuzațiile potrivit cărora ar fi acționat abuziv sau fără notificare prealabilă.

„Campania de popriri nu este o noutate”

Reprezentanții SPIT subliniază că astfel de acțiuni sunt obișnuite și recurente, având loc de cel puțin două ori pe an, pentru contribuabilii care nu își achită la timp obligațiile fiscale către bugetul local.

„Anual, instituția desfășoară minimum două campanii de popriri. Cea din luna octombrie 2025 nu este o noutate. În acest an, până în luna iunie inclusiv, s-au emis 54.769 de somații, prin care contribuabilii au fost înștiințați cu privire la sumele datorate și termenele de plată”, precizează SPIT Constanța.

Instituția afirmă că toate procedurile sunt realizate în conformitate cu legislația fiscală și că, în toate cazurile, poprirea este precedată de transmiterea unei somații prin care cetățenii sunt informați despre datoriile restante și termenul-limită de plată:

“Urmare a informațiilor apărute în spațiul public, referitor la popririle instituite de către Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, facem următoarele precizări:

Anual, instituția desfășoară minim două campanii de popriri, cea din luna octombrie 2025, nefiind o noutate în rândul contribuabililor care nu au efectuat la timp plata impozitelor și taxelor datorate bugetului local Constanța.

În anul 2025, s-au emis, până în luna iunie, inclusiv, un număr de 54.769 de somații prin care contribuabilii au fost înștiințați cu privire la sumele pe care le datorează către bugetul local, termenele de plată pentru stingerea acestora și continuarea procedurii de executare silită, în caz de neplată.

Campaniile de înființare a popririlor se desfășoară cu respectarea prevederilor legale în vigoare și presupun, de fiecare dată, emiterea și comunicarea prealabilă de somații, prin intermediul cărora contribuabilii sunt informați cu privire la termenul de plată și sumele scadente datorate și neachitate, precum si continuarea măsurilor de executare silită, în caz de neplată, popririle fiind înființate la bănci, după scadența termenului specificat în somații. Menționăm că, popririle sunt ridicate zilnic de către SPIT Constanța, ca urmare a efectuării plăților de către contribuabilii care înregistrează debite restante.

De asemenea, periodic, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, prin comunicate de presă și postări pe rețelele de socializare, aduce la cunoștința tuturor contribuabililor, termenele de plată, modul de calcul al majorărilor de întârziere pentru debitele datorate bugetului local, neachitate la termen, precum și modalitățile de plată a taxelor și impozitelor locale.

Astfel, în data de 01.10.2025, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța a emis comunicatul de presă “Popriri automate pentru contribuabilii cu restanțe la bugetul local”, prin care, pentru a evita instituirea măsurilor de executare silită, recomanda contribuabililor care înregistrau obligații fiscale restante, să își verifice situația fiscală și să efectueze plata voluntară a sumelor datorate.

Precizăm faptul că verificarea situației fiscale NU se poate face la ghișeele de plăți ale instituției, acestea fiind destinate exclusiv operațiunilor de încasare. Îndrumăm contribuabilii care au nelămuriri să se adreseze ghișeelor de informații sau celorlalte ghișee, prin programare online sau direct instituției, prin modalitățile de comunicare puse la dispoziție – cont online eTax SPIT, e-mail, telefon.”

spot_img

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE