Într-o declarație recentă, făcută chiar săptămâna trecută, Gabriel Mărgărit Raicu, rectorul Universității Maritime din Constanța informa studenții, și totodată opinia publică, că este FALS zvonul potrivit căruia absolvenții UMC care au terminat la forma de învățământ cu frecvență redusă (IFR) nu-și vor mai putea susține examenul pentru obținerea brevetului de ofițer maritim.
Cu aceeași ocazie, rectorul argumenta că UMC are acreditare ARACIS, după cum urmează:
„Mesajul este fals. Noi suntem acreditaţi, pe toate formele de învăţământ, zi, IFR şi limba Engleză de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS)” a declarat Gabriel Raicu, rectorul UMC, Vineri, 21 Iunie 2024, pentru cotidatul local Cuget Liber din Constanța.
De fapt, chiar acest mesaj al rectorului este unul amăgitor, ca să nu spunem de-a dreptul mincinos, pe care Gabriel Mărgărit Raicu înțelege să-l lanseze, aparent fără vreo urmă de regret.
Asta deoarece, surse apropriate conducerii UMC ne-au declarat în exclusivitate că, începând cu acest an, niciun absolvent al UMC de la forma de învățământ cu frecvență redusă (IFR) n-o să mai fie primit la examenul pentru Brevetul de ofițer maritim.
Situația fiind deja cunoscută în cancelaria UMC-ului, unii profesori s-au simțit datori să-și prevină studenții în legătură cu această situație, chiar în timpul orelor de curs, în ciuda faptului că, actuala conducere a universității ține totul sub tăcere.
UMC a funcționat, ani de zile, ILEGAL!
În cazul în care vă întrebați, de ce doar în cadrul Universității Maritime din Constanța (UMC) funcționează o secție IFR ai cărei absolvenți puteau obține Brevete de navigație, în timp ce la Academia Navală, din Strada Soveja, nu există această formă de învățământ, trebuie să știți că asta se datorează unui lung șir de ilegalități, orhestrate de fosta conducere a UMC, și moștenite de actuala.
Astfel, conform Art. 33, din Legea Nr. 199 din 14 iulie 2023, care reglementează funcționarea învățământului superior în România, aflăm că universitățile pot organiza programe de studii de licență cu frecvență redusă și la distanță, CU EXECPȚIA programelor de studii din domeniile REGLEMENTATE, după cum urmează:
“Fac excepție de la prevederile alin. (2) și (3) programele de studii de licență și masterat din domeniile reglementate la nivelul Uniunii Europene, care se pot organiza doar la forma de învățământ cu frecvență” ne spune Alin. 4, Art.33 din legea învățământului superior.
Ce înseamnă domenii reglementate?
Răspunsul la această întrebare ne este lămurit printr-un alt act normativ, mai exact de Legea Nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, din care aflăm următoarele:
Printre profesiile reglementate, care necesită cel puţin 3 ani de studii superioare, și care nu pot fi organizate la forma IFR, se numără următoarele:
“[…] profesii în domeniul transporturilor maritime: comandant; ofițer punte secund; șef mecanic; ofițer mecanic secund; pilot maritim; ofițer punte; ofițer mecanic; ofițer electrician […].”
Paragraful anterior este preluat ad litteram din Anexa 2 a Legii 200/2004, art. 43, care ne spune, negru pe alb, că universitățile NU POT organiza învăţământ cu frecvenţă redusă (forma IFR) pentru ofițerii maritimi și fluviali, deoarece aceastea sunt domenii special reglementate.
Fix din acest motiv Academia Navală “Mircea cel Bătrân” a exclus din oferta sa educațională, încă din 2009, această formă de învățământ, pentru specializările la care studenții urmau să dea examen de Brevet (certificate de capacitate maritime).
În schimb, Universitatea Maritimă din Constanța (UMC), condusă până în luna februarie a.c. de Cornel Panait și Violeta Vali Ciucur, a continuat să organizeze și această formă de învățământ, chiar dacă ilegal, până în prezent.
Pentru cei interesați, lista cu toate profesiile reglementate din România, poate fi studiată în Anexa 2 a Legii 200/2004 DISPONIBILĂ AICI. (actualizată)
Cum au reușit cei de la UMC să funcționeze ilegal?
Putem deduce, printr-un raționament rezonabil de logică, că așa ceva n-ar fi posibil fără complicitatea directă a Ministerului Educației, mai exact a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), care ar fi trebuit să vegheze la respectarea legii.
În schimb, conducerea ARACIS s-a mărginit pe semne la „mușamalizarea” acestor practici, fără să-i pese de soarta miilor de studenți care au absolvit, pe bani grei, Universitatea Maritimă din Constanța, în speranța obținerii Brevetului de ofițer maritim.
Raicu vrea s-o dreagă, din nou, cu mâna ARACIS
Cacelmaua a funcționat până anul acesta, când toate corăbiile fostei conduceri de tristă amintire, Panait-Ciucur, s-au înecat într-un pahar cu apă.
Este apa băută de Cornel Panait în urmă cu doi ani, atunci când a decis, cu de la sine putere, desființarea UMC și predarea întregii baze materiale Politehnicii din București, sub conducerea lui Mihnea Costoiu.
Liantul ARACIS-UMC este ușor de sesizat, dacă se reține că același Mihnea Costoiu este căsătorit cu Daniela-Cristina Ghițulică, nimeni alta decâ Directorul general al ARACIS, și fiica Mariei Ghițulică, fostul prim-secretar al Partidului Comunist (PCR) pe județul Iași (SURSA AICI). Vă dați seama pe ce mâini a intrat învățământul românesc?
Altfel spus, dacă UMC-ul a funcționat ilegat sub umbrela ARACIS, asta ar explica și prietenia lui Cornel Panait cu Mihnea Costoiu, devoalată în 2022, dar și faptul că, toată baza materială a UMC-ului urma să fie predată Politehnicii, sub conducerea aceluiași personaj, Costoiu, soțul șefei ARACIS.
Cel mai probabil, acestea sunt și motivele care l-au determinat pe Gabriel Raicu, actualul rector al UMC, să se agațe tocmai de ARACIS, în declarația sa de ziele trecute.
În loc să îndrepte lucrurile și să le ofere studenților de la IFR o alternativă, noul rector încă mai speră probabil că rețelele tradițioanle de influență, țesute cu multă migală de fosta conducere a UMC, vor funcționa și de data asta.
Adică speră să funcționeze ilegal, ca și până acum, iar UMC să încaseze sume nemeritate de bani, pe care să le împartă ulterior clientelei sinecuriste pentru care s-au înființat materii și ore speciale.
Ilegalitatea depistată de Autoritatea Navală Română
În timp ce ARACIS nu vede și nu aude, Universitatea Maritimă a fost obligată să solicite o nouă acreditare din partea Organizației Maritime Internaționale (IMO), pentru acele facultăți ai căror studenți urmează să susțină examenul de Brevet de ofițer maritim, după absolvire.
Este o procedură standard, prin care trec toate facultățile care pregătesc viitori ofițeri pentru marina civilă. Astfel, fie că discutăm despre instituții de învățământ din România sau de oriunde de pe glob, pregătirea ofițerilor de marină presupune respectarea regulilor impuse de “Convenția STCW” privind “standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare / atestare şi efectuare a serviciului de cart”, adoptată la Londra, la 7 iulie 1978, și ratificată de statul român prin Legea 107 din 3 octombrie 1992.
Cum la noi în țară de aplicarea Convenției este responsabil exclusiv Ministerul Transporturilor prin Autoritatea Navală Română (ANR), atât Universitatea Maritimă cât și Academia Navală pot pregăti viitori ofițeri maritimi doar dacă cursurile de specialitate primesc avizul ANR.
Acestea ar fi fost împrejurările în care, comisia de acreditare a ANR a costatat că Universitatea Maritimă din Constanța „a uitat” de legea învățământului, și nici nu se obosește să respecte Convenția STCW, programele de studii ale UMC fiind la mare distanță de orice standard al domeniului maritim (IMO), la fel și multe dintre dosarele cadrelor didactice.
Nu există ofițer maritim cu „frecvență redusă„
Conform celor constatate de experții ANR, conducerea UMC a tăiat din orele alocate studierii COLREG (codul “rutier” al navigatorului), în loc de trigonometrie sferică se predă algebră, iar limba Engleză nu mai este necesară dacă studentul a făcut Engleză la grădiniță.
Am întrebat și noi dacă este vorba de vreo gumă, însă am fost asigurați că toate aceste modificări aberante se regăsesc în planul de învățământ al UMC, care nu se ridică astfel nici măcar la nivelul unui colegiu industrial.
Acestea fiind datele constatate, Autoritatea Navală nu poate accepta la examenul de Brevet absolvenții UMC care au terminat la frecvență redusă, deoarece prin aceasta s-ar încălca flagrant prevederile Convenției STCW, și implicit toată legislația românească în vigoare (Legea 107 /1992, Legea 200/2004 și Legea 199 / 2023).
ARACIS recomandă, UMC își face televiziune
La pagina 12 a Raportului de Evaluare perioadică întocmit de ARACIS, din data de 29.06.2023, se recomantă Universității Maritime din Constanța „revizuirea numărului de activități aplicative/laboratoare pentru profilul Navigație și Transport Maritim și Fluvial, evitarea situațiilor de încărcare excesivă a personalului didactic cu discipline multiple”, și totodată „identificarea modalităților de achiziție/concesionare a unei nave școală pentru practica ambarcată a studenților”.
În ciuda recomandărilor, conducerea UMC a înțeles „să inventeze” în ultimul an noi materii, precum “Cultură marină în civilizația europeană” anume pentru a angaja persoane fără pregătire de specialitate în transporturi maritime, să betoneze baza nautică de pe malul lacului Siutghiol, iar mai nou, în urmă cu doar două săptămâni, să-și lanseze și un canal de televiziune sub denumirea „UMC TV Podcast.”
Toate aceste „proiecte” pot fi considerate inedite, dar n-au nicio legătură cu domeniul de competență și cu menirea Universității Maritime din Constanța, cu atât mai puțin cu nevoile studenților care se înscriu la UMC pentru a deveni navigatori.