România se pregătește să implementeze o nouă taxă auto, ca parte a unei directive europene care vizează reducerea poluării. Deși detaliile exacte nu au fost încă stabilite, această măsură este o condiție esențială pentru accesarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Noua taxă auto – o obligație pentru accesarea fondurilor europene
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat că, în perioada iunie-iulie 2025, România va depune la Comisia Europeană o cerere pentru o nouă tranșă de 2,7 miliarde de euro din PNRR. Una dintre condițiile impuse de Uniunea Europeană este implementarea unei legislații privind taxarea mijloacelor de transport poluante.
„Este o transpunere a unei directive a Uniunii Europene, iar toate statele membre au obligația să o implementeze. Aceasta presupune modificarea mecanismului de impozitare a mijloacelor de transport, astfel încât vehiculele poluante să plătească o taxă pe baza certificatelor ITS și a emisiilor, în funcție de gradul de poluare,” a explicat ministrul.
Cine va fi afectat de noua taxă?
Potrivit declarațiilor oficiale, peste 8 milioane de autovehicule ar putea fi vizate de această măsură. Impozitul va fi calculat în funcție de numărul de kilometri parcurși și nivelul de emisii al fiecărui vehicul.
„Este o lege cu un impact semnificativ, având în vedere că afectează milioane de proprietari de vehicule. Aplicarea acesteia va fi complexă, iar o parte din fondurile colectate vor fi direcționate către autoritățile locale, iar altă parte va ajunge la CNAIR pentru întreținerea drumurilor,” a precizat Boloș.