Tragedia despre care nu vorbește nimeni. Cinci oameni decedați pe barca fiului lui Felix Stroe

Zilele acestea, am fost puși în fața unor veritabile tragedii, care au ”trezit” liderii politici de la București, obligându-i ca, măcar de dragul imaginii, să mimeze măsuri radicale.

Accidentul din apropierea localității 2 Mai, în care un copil de bani gata, pulbere de drogat, a omorât doi tineri, a determinat reprezentanții Ministerului de Interne să reformeze din temelii Inspectoratul Județean de Poliție Constanța.

Tragedia de la Crevedia, unde mai multe cisterne pline cu GPL au explodat, producând cinci victime, până la această oră, a determinat autoritățile să controleze genul acesta de afaceri la sânge.

În ambele cazuri, protagoniștii principali au fost arestați și vor fi aduși în fața justiției.

Există însă o tragedie, petrecută în județul Constanța, în urmă cu doi ani și jumătate, cu implicații politice adânci, despre care nimeni nu vorbește. O situație la fel de dramatică precum cele două, pe care toată lumea a trecut-o însă sub semnul tăcerii.

Cinci oameni au murit la bordul pescadorului deținut de fiul șefului PSD Constanța, Felix Stroe, în asociere cu alți PSD-iști, dar cu toate astea, tragedia a trecut neobservată în rândul opiniei publice.

Suntem în data de 17 mai 2021. Un apel la 112 anunță autoritățile că un marinar a fost găsit decedat, pe mal, în zona Gura Portiței. Doar câteva zeci de minute mai târziu, al doilea marinar decedat este găsit în aceeași zonă. La scurt timp, pe plaja Vadu, e găsit al treilea marinar decedat.

Toți trei făceau parte din echipajul Pescadorului ”Sea Shark 1” care captura rapane în Marea Neagră. Alături de cei trei marinari decedați se aflau alți doi marinari, care nu au mai fost găsiți niciodată.

A fost nevoie de cinci zile pentru ca pescadorul să fie găsit pe fundul mării și adus la mal. Acest tip de navă nu are un transponder la bord, așa că poate naviga după bunul plac, fără ca autoritățile să-i poată monitoriza traseul zilnic.

Din momentul tragediei au trecut doi ani și jumătate. În toată această perioadă, autoritățile au tăcut. Nimeni nu ne-a prezentat un raport, nu știm până astăzi ce s-a întâmplat și cine se face vinovat de moartea celor cinci marinari.

Am așteptat suficient. Familiie celor decedați merită răspunsuri și ne vom asigura că le vor primi. În acest prim episod, pe care vi-l prezentăm, veți afla detalii care arată, fără putință de tăgadă, că tragedia celor cinci marinari de la bordul pescadorului Sea Shark 1 a stat sub semnul unor nereguli care ar fi trebuit sancționate de autoritățile competente, nu așezate sub semnul tăcerii. Și mai ales, că afacerea Sea Shark are conexiuni politice la vârful PSD Constanța.

Pescadoarele Sea Shark: o afacere construită la vârful PSD Constanța

Pentru a înțelege de unde pleacă afacerea care a dus la moartea a cinci oameni, trebuie să înțelegem cine sunt proprietarii pescadorului care s-a scufundat.

Oficial, pescadorul Sea Shark 1, primul dintr-o flotă de patru asemenea ambarcațiuni, aparține societății comerciale Sea Sharks SRL. Asociați, cu părți egale, în această societate, sunt Cosmin Stroe, Onțeluș Mihail-Viorel, Gherasim Marius-Felician și Buta Alin.

Cosmin Stroe nu are probabil nevoie de nicio prezentare. Este fiul președintelui PSD Constanța, Felix Stroe și este implicat în mai multe firme abonate la contracte generoase cu instituții publice.

Alin Buta este prietenul lui Cosmin Stroe din copilărie. Este omul cu ”munca” din teren și asociatul tradițional al fiului lui Felix Stroe. Cei doi au de altfel și calitatea de administrator, în firma Sea Sharks SRL.

Onțeluș Mihail-Viorel este om de afaceri, implicat și el în sute de contracte cu instituțiile publice din Constanța, de peste 15 ani. Și el, un asociat tradițional al lui Cosmin Stroe, în mai multe firme.

Gherasim Marius-Felician este PSD-ist, creația fostului primar penal din Năvodari, Nicolae Matei. Ne-ar lua zeci de pagini pentru a înșira toate afacerile cu instituțiile publice în care a fost implicat Gherasim. A fost consilier local PSD la Năvodari, în perioada 2008 – 2012 iar din acel moment afacerile acestuia au explodat. A fost asociat cu o altă PSD-istă de marcă, Mirela Matichescu dar și cu fratele lui Nicolae Moga, un PSD-ist cunoscut pentru legăturile cu clanul Mazăre dar și cu Felix Stroe și Ion Dumitrache.

În momentul în care Felix Stroe a ajuns ministrul transporturilor, presa națională nota că unul dintre cei trei secretari de stat pe care șeful PSD Constanța dorea să-i impună în minster a fost chiar acest Gherasim Marius-Felician.

Din punct de vedere al afacerilor, Gherasim este peste tot. Are parcuri eoliene, este președinte al FLAG Nord (poziție din care a adus contracte generoase asociaților din Sea Sharks SRL), a manageriat ani de zile microbuzele 301 și 302 care transportau oamenii din Năvodari în Constanța și retur, și a beneficiat de contracte cu majoritatea instituțiilor conduse de PSD-iștii constănțeni, dar și cu administrațiile locale din județ.

Este de notorietate, de exemplu, faptul că ani de zile ACN-ul condus de PSD-istul Daniel Georgescu și-a transportat personalul cu microbuzele lui Gherasim, pe bani grei.

Acești domni, atât separat cât și împreună, fac parte dintr-un grup de interese care se hrănește generos cu banul public. Un grup de interese pe care poți aplica mare trei litere: PSD.

Spre exemplu, Alin Buta, Cosmin Stroe și Onțeluș Mihail-Viorel sunt asociați în Cali Fishing & Hunting. Firma bifează, până în prezent 2423 de achiziții publice, cu majoritatea instituțiilor și administrațiilor locale din Constanța. Sediul social al firmei: Oborului 46, clădirea lui Felix Stroe.

Buta și Onțeluș sunt asociați și-n firma EcoBuild SRL. Punct de lucru: Oborului 46. Și această firmă bifează 42 de contracte cu instituțiile constănțene.

Și lista ar putea continua la nesfârșit. Să revenim însă la tragedia pescadorului Sea Shark 1, acum că am stabilit cine sunt patronii firmei.

Sclavagism modern! La bordul pescadorului lucrau muncitori necalificați.

După cum spuneam, pescadorul Sea Shark 1 ieșea în larg la capturat rapane. Te-ai fi așteptat ca personalul care opera nava să aibă măcar un brevet de marinar, o calificare. Nu este însă cazul. Legislația României nu cere măcar o minimă calificare pentru persoanele care operează asemenea ambarcațiuni, cu excepția comandantului de vas.

În cazul pescadorului scufundat, comandant era un fost angajat ARSVOM, ieșit la pensie. Și aici vine bomba. Ceilalți patru ”marinari” erau de fapt muncitori necalificați, pe care patronii firmei îi foloseau timp de cinci zile pe șantier, în munca de construcții și timp de două zile la rapane pe Sea Shark 1. Nu o spunem noi, au spus-o familiile celor decedați, în scurtele declarații oferite după naufragiu. Și au demonstrat-o arătând contractele prin care tinerii de la bordul pescadorului au fost angajați. Mai mult, familiile au povestit că muncitorii se plângeau că nava lua apă de fiecare dată, fiind nevoiți să scoată apa din santină cu pompele, ceea ce ne arată starea precară a ambarcațiunii.

De menționat este și faptul că pescadoarele lui Stroe acostau la cheul de la Midia aparținând lui Ion Dumitrache, alt șef PSD Constanța. În 2023, noul director al CNAPMC, Florin Vizan, l-a obligat pe Dumitrache să demoleze cheul respectiv pentru că era construit ilegal. Interesant, nu?

1300 de lei în mână pentru angajații PSD-iștilor

Contractele de muncă prezentate de familii nu par a fi înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Mai mult, când vine vorba de salariile băieților decedați, patronii se dovedesc adevărați social democrați. Unul dintre muncitori, fusese angajat cu doar câteva zile înainte de naufragiu, fiind la primul său ”voiaj”. Pentru 40 de ore de muncă pe săptămână, era plătit cu 2300 de lei brut. Adică primea în mână fabuloasa sumă de 1300 de lei, la finalul lunii.

Celălalt contract pe care-l avem la dispoziție ni-l indică pe Solomon Ion angajat al firmei Optim Serv Construct, ca muncitor necalificat. Conform contractului, muncitorul primea 3000 de lei brut, adică 1898 de lei în mână, la sfârșitul lunii.

Conform familiilor, după cinci zile de muncă în construcții, muncitorii erau duși să lucreze pe nava Sea Shark în weekend, primind 30 de lei pe zi drept diurnă. Curat social democrat.

Se ridică însă întrebarea, de ce unii dintre ”marinari” erau angajați ai altor societăți, care nu aveau legătură cu pescadorul. Că doar nu vorbim de sclavi pe care firmele și-i împrumută reciproc. Evident, autoritățile competente vor trebui să răspundă, pentru că avem deja prea multe nereguli în această poveste.

Firma Optim Serv Construct este patronată de Virgil Badea și Ciobanu Maria Daniela și este la rândul ei abonată la contracte cu instituțiile constănțene. Sediul social: Oborului 46, proprietatea lui Felix Stroe. Ironic: în 2023, firma Optim Serv a încheiat un contract generos cu Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Concluzie: corupția venită din jocul politic ucide, autoritățile tac

Avem, așadar, o concluzie simplă. Mai multe firme, legate cât se poate de clar de liderul PSD Constanța, Felix Stroe, abonate la banul public prin mii de contracte cu instituțiile constănțene, care au sfidat ani de zile legea, pentru că autoritățile au închis ochii, de frica influenței pe care șeful de partid o are. Așa s-a ajuns ca nu mai puțin de cinci bărbați să moară pe un pescador șubred, angajați prin contracte fictive, pe salarii demne de o țară africană.

De doi ani și jumătate, nu știm ce s-a întâmplat cu cei cinci bărbați. Doi dintre ei nu au fost găsiți niciodată, fiind declarați decedați prin decizia instanței, fără ca familiile să le poată oferi o înmormântare creștinească. De doi ani și jumătate nu am văzut o declarație publică, nu am văzut arestări, nu am asistat la lămuriri necesare, pentru familii și pentru noi toți.

Corupția ucide, iar asta se întâmplă mai ales atunci când autoritățile tac, așa cum se întâmplă în acest caz.

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE