Şantierul Naval SEVERNAV din Drobeta-Turnu Severin (simbol bursier SEVE) şi-a anunţat acţionarii că, în data de 4 aprilie, a încheiat un contract comercial cu Compania de Navigație Fluvială Română Navrom (CNFRN) din Galaţi, societate de transport fluvial deținută în proporție de 92% de TTS (Transport Trade Service) SA.
Contractul, în valoare de circa 4,1 milioane de euro, are ca obiect construirea unui corp fluvial de barje. Livrarea noilor barje se va realiza în cursul anului 2023, se arată într-un raport al Bursei de Valori București (BVB).
Anterior, TTS anunțase demararea prin intermediul CNFR Navrom a unui program de construire de barje tip “EUROPA 2”, primul contract vizând construcţia a patru barje cu o capacitate cumulată de 6.800 de tone printr-o investiție de 5 milioane de Euro.
Grupul de societăți Transport Trade Services (TTS) este deținut de omul de afaceri Alexandru Mircea Mihăilescu în vârstă de 75 de ani, cel care controlează și Navrom – operatorul de transport de pasageri și mărfuri din Delta Dunării.
Acesta mai deține Piscicola Chiroiu, Agro Chiroiu și PFV Chiroiu, toate în județul Ialomița, acest grup economic fiind specializat în acvacultură și producția de energie electrică.
Volume mai mici, profituri mai mari
Informații recente indică o scădere cu 7,8% a volumelor de mărfuri transportate pe Dunăre în sectorul romănesc, dar o creștere de 30,9% a veniturilor companiilor specializate în transporturi fluviale.
Potrivit statisticilor oficiale, în luna martie, pe Canalul Sulina au trecut 408 nave. Totodată, autoritățile se așteaptă ca până la toamnă să se înregistreze o creștere cu 60% a numărului de nave, în comparație cu luna martie.