În perspectiva întrevederii programate pe 15 august, la Anchorage, Alaska, între președintele SUA, Donald Trump, și cel al Federației Ruse, Vladimir Putin, liderul american a ținut să transmită lumii, în special Ucrainei și statelor europene, următorul mesaj:
“Mă voi întâlni cu președintele Putin și vom vedea ce intenții are. Dacă va fi o înțelegere justă, o voi prezenta liderilor UE și NATO, precum și președintelui Zelenski” a transmis Donald J. Trump, referindu-se la întâlnirea de vineri din Alaska, prin intermediul ambasadei americane la București.
Menționarea explicită a liderilor UE, NATO și a președintelui Zelenski sugerează o intenție de coordonare și consultare. E un semnal că SUA, cel puțin la nivel declarativ, nu își asumă decizii unilaterale în detrimentul partenerilor.
Formularea „dacă va fi o înțelegere justă” implică faptul că orice acord trebuie să fie echitabil, ceea ce poate fi interpretat ca o avertizare adresată Kremlinului că nu va obține pe cale diplomatică ceea ce nu a obținut pe câmpul de luptă.
Lăsând deschis rezultatul („vom vedea”), Trump păstrează flexibilitatea politică, dar și spațiul de manevră pentru a prezenta ulterior orice rezultat ca fiind în avantajul său.



