Ucrainenii au spart blocada rușilor. Două vrachiere de la Odesa se îndreaptă spre România și Bulgaria

Se pare că ucrainenii au spart blocada impusă Ucrainei de Federația Rusă în Marea Neagră.

Oleksandr Kubrakov, viceprim-ministru ucrainean care ocupă și poziția de ministru al Dezvoltării Comunităților și Teritoriilor și Infrastructurii Ucrainei, a anunțat că două nave comerciale au spart blocada impusă de Federația Rusă portului maritim Odesa.

Astfel, conform unui anunț postat de Oleksandr Kubrakov pe contul să de socializare de pe rețeaua “X” (fosta Twitter), vrachierele „ANNA-THERESA”, pavilion Liberia și „OCEAN COURTESY”, pavilion Insulele Marshall, au pornit din Portul Pivdenni (regiunea Odesa) și se îndreaptă, în acest moment, unul spre România iar celălalt spre Bulgaria.

Cele două nave transportă 56.000 de tone de fontă brută și 172.000 de tone de minereu de fier.

În conformitate cu ultima poziție, cele două nave au intrat deja în “coridorul de securitate” în Marea teritorială a României, urmând să ajungă dimineață în dreptul Constanței, de unde își vor urma cursul spre Bosfor.

“Două nave navighează printr-un coridor temporar, din Ucrainei la Marea Neagră spre Bosfor.

Vrachierele ANNA-THERESA (Liberia) și OCEAN COURTESY (Insulele Marshall) au părăsit portul Pivdennyi și se deplasează de-a lungul coridorului stabilit. Ele transportă 56.000 de tone de fontă brută și 172.000 de tone de minereu de fier” a scris pe pagina sa de socializare vice-premierul ucrainean.

Anunțul vice-premierului ucrainean Oleksandr Kubrakov

„OCEAN COURTESY” urmează să ajungă în rada Portul Constanța, mâine în jurul prânzului, pentru a realimenta cu combustibil. De la Constanța nava o să pornească spre alt port, pentru a descărca marfa. 

spot_img
Ovidiu Irimia
Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. A debutat în 2001, ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE