Universitatea Maritimă din Constanța a finalizat implementarea proiectului “Învață de la cei mai buni!”

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Universitatea Maritimă din Constanța (UMC) a anunțat finalizarea proiectului intitulat “Învață de la cei mai buni!”

Obiectivul general al acestui proiect a vizat creșterea ratei de participare a studenților la programe dezvoltate pentru a facilita inserția pe piața muncii a absolvenților de studii terțiare.

Totodată s-a urmărit și dezvoltarea unei oferte educaționale optimizate prin parteneriat social, centrată pe formarea și dezvoltarea de competențe profesionale și transversale cerute pe piața muncii, inclusiv pentru categoriile dezavantajate de persoane și dezvoltarea de noi parteneriate între instituții de învățământ universitar și sectorul privat, inclusiv în vederea organizării de stagii de practică.

Peste 400 de studenți ai Universității Maritime din Constanța au beneficiat direct de implementarea acestui proiect, aceștia fiind recrutați din rândurile absolvenților cu diplomă de Licență și Master, și care au domiciliul de rezidență în afara regiunii București-Ilfov.

Implementarea realizată cu sprijinul partenerilor privați a vizat o zonă vastă din țară, mai exact județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea și în regiunea București-Ilfov.

“Învață de la cei mai buni!” a fost implementat în perioada 18 Septembrie 2020 – 17 Septembrie 2022, finanțarea fiind asigurată prin programul “Programul Operațional Capital Uman 2014 2020, Axa Prioritară 6” și s-a ridicat la suma de 4,467,929.64 lei – fonduri neramburasabile.

În cadrul proiectului, Univeristatea Maritimă din Constanța a fost reprezentată de Decanul Facultății de Navigație, Costel Stanca, în calitate de manager de proiect, iar principalul partener, societatea Marketscope SRL, a fost reprezentată de Ștefan Noel, în calitate de reaponsabil desemnat.

Costel Stanca – Decanul Facultății de Navigație și Transport Naval
spot_img
Dragos Ionescu
Dragos Ionescu
În fiecare lucru pe care-l facem, materializăm frânturi din energia care ne-a întruchipat. Un simplu punct pe o coală albă de hârtie este amprenta noastră asupra Universului, și o dovadă incontestabilă a veșniciei. Nu este metafizică, ci teoria relativității. Atenție deci unde punem punctul. În lumea noastră, un punct poate fi o singularitate sau infinit deopotrivă, în funcție de modul în care este tratat. Punctul trebuie tratat cu discernământ, el nu reprezintă finalul ci un nou început. Fără punct, Universul ar înceta să mai existe, deși se trage dintr-un (.)

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE