Update! Cine sunt candidații cu care se prezintă PSD Constanța în fața lui Marcel Ciolacu

Schimbări peste schimbări, în echipa pe care PSD Constanța vrea să o propună liderului de partid, pentru Primăria Constanța și Consiliul Județean.

Dacă în weekend, se discuta despre Horia Constantinescu în postura de candidat pentru Primărie și Daniel Georgescu pentru Consiliul Județean, se pare că între timp lucrurile s-au schimbat ușor.

Nu în ceea ce-l privește pe Horia Constantinescu. Acesta pare a fi mai mult ca sigur candidatul cu care PSD-iștii vor încerca să-l scoată din Primăria Constanța pe Vergil Chițac. Și ce meci ar fi, nu-i așa?

În ceea ce privește lupta pentru Consiliul Județean, PSD-iștii dau impresia că au copiat modelul de la București, urmând să-l propună drept candidat pe Cătălin Grasa, fostul director al Spitalului Județean Constanța.

Desigur, acestea sunt informațiile existente astăzi, pentru că după cum vedeți, lucrurile se schimbă de la o zi la alta, iar discuția finală cu Marcel Ciolacu va avea loc abia în cursul zilei de miercuri.

Oricum, interesantă surpriza de la Consiliul Județean. Dacă lucrurile se vor concretiza în acest fel, candidatul liberal Florin Mitroi poate deschide șampania, urmând să aibă un meci cât se poate de ușor.

Până la această oră, Cătălin Grasa nu a răspuns apelurilor și mesajelor primite din partea redacției noastre.

Vom reveni!

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE