Vărul lui Teo Hira, apărat de avocatul Felicia Ovanesian, construiește în Mamaia deși datorează Constanței milioane de euro

Toți primarii Constanței din ultimii 20 de ani au avut grijă, atunci când au putut, să își construiască echipa din prieteni de pahar, afaceriști sau colegi de partid. Nu ne aducem aminte că în Constanța de după revoluție, primarul să fi spus, de exemplu: ”aștept CV-uri pentru un viceprimar competent”. Cu atât mai puțin, să fi făcut vreo selecție de CV-uri pentru funcțiile de conducere din regiile aflate în subordinea Primăriei.

Toți, fără excepție, au numit în aceste funcții oameni apropiați, discreția fiind mai degrabă calitatea cerută, nu competența.

Vergil Chițac nu s-a desprins de acest modus operandi

Amiralul a venit în fruntea Primăriei alături de prietenul de pahar Stere Hira, un machedon cu afaceri în domeniul hotelier în Eforie și bineînțeles, alături de avocatul Felicia Ovanesian, care a dus în spate activitatea asociației Constanța Altfel. Acțiunile acestei asociații i-au produs actualului primar o imagine de salvator, deși în realitate acesta nu s-a implicat deloc în acțiunile civice, preferând să lase munca pe mâinile doamnei avocat, și să culeagă doar roadele.

Pentru Felicia Ovanesian lucrurile s-au rezolvat destul de repede. A fost numită administrator public al orașului prin dispoziția primarului, și fără ca această numire să fi fost anunțată public. O dovadă de lipsă de transparență pe care nici măcar la Mazăre n-am văzut-o.

Pentru Stere Hira, lucrurile încă se reglează. După ce a pierdut funcția de viceprimar în urma jocurilor politice, că deh, a fost nevoie ca și partidele să primească ceva, nea Teo Hira nu se mulțumește doar cu funcția de șef la RAEDPP. Astfel, se lucrează intens la fuziunea între Confort Urban și RAEDPP, din care trebuie să rezulte cea mai bănoasă regie a Primăriei în fruntea căreia să fie așezat Hira.

Bun, odată ce am înțeles cum s-a construit noua administrație, în mare, să trecem la dezvăluirile de azi.

Radu Mazăre a avut grijă de vărul lui Hira

Stere Hira, zis și Teo, are un văr. Pe acest văr îl cheamă Tudorel Economu și probabil că numele vă sună cunoscut.

Vărul lui Teo Hira construiește în Mamaia, pe un teren în suprafață de 1516 mp, un bloc de apartamente pentru vânzare dar și o vilă de vacanță. Cele două proiecte se află chiar în buricul stațiunii Mamaia, pe malul lacului Siutghiol, poziționate vis-a-vis de Hotel Condor lângă fostul restaurant Tic-Tac.

Trecătorii pot observa din goana mașinii afișajul de mari dimensiuni așezat pe gardul șantierului, imprimat cu logo-urile „Tudors Residence” și „Art Caffe” pentru că, așa cum vom observa, la Constanța există o legătură foarte strânsă între cafenele și imobiliare. 

Juridic vorbind, beneficiară a construcțiilor este Tudors Capital Investments SRL, o firmă înmatriculată în București, cu sediul la etajul șase al unul bloc nou din zona imobiliară-exclusivistă Dorobanți, specializată în comerțul cu materiale de construcții, deținută de Tudorel și Mariana Economu.

Înființată în anul 2003, societatea s-a numit inițial Deco Horeca, denumirea fiindu-i schimbată în 2019 atunci când soții Economu au rebotezat-o Tudors Capital.

În cartea de identitate, Tudorel Economu apare născut în localitatea Babadag, la maternitatea unde se nășteau în anii ’60 majoritatea copiilor din localitățile județului Tulcea, dar în realitate acesta locuia în satul Camena, comuna Baia. Tudorel împarte firma cu soția sa, Mariana, născută în 1975 tot în județul Tulcea, în comuna Casimcea, ai cărei parinți sunt Costică și Bocea Pufleanu (SURSA AICI).

Terenul de 1516 mp pe care firma Tudors Capital Investments (fosta Deco Horeca) se dezvoltă azi în Mamaia aparține firmelor Cher One SRL și La Fattoria SRL, controlate tot de familia Economu, fiind dobândit de la Primăria Constanța prin alipirea a trei suprafețe distincte. Cum altfel, doar nu erau să-l cumpere de pe piața liberă, nu? Să detaliem.

Teren cumpărat cu preț de WC, destinat unui bloc

Prima bucată, în suprafață de 273 de metri a fost obținută de Cher One SRL prin contractul de vânzare-cumpărare numărul 1208/13.11.2002. Este vorba de o tranzacție prin care primăria lui Radu Mazăre, aflat atunci la primul său mandat, a vândut acestei societăți anonime un teren deosebit de valoros, contractul de vânzare-cumpărare menționat fiind autentificat de notarul public Ruxandra-Luminița Darie.

Cunoscută în mediul administrativ local ca „notarul de casă” al grupării Mazăre-Constantinescu, Ruxandra Darie este soția fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, Gheorghe Cristian Darie, ea fiind condamnată definitiv în februarie 2019 la doi ani cu suspendare (alături de gașca Mazăre) în celebrul Dosar al Retrocedărilor.

Trei ani mai târziu, o nouă bucată de 493 mp a fost dobândită de firma La Fattoria SRL (fosta Deco Partner SRL) a familiei Economu, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1307/14.09.2005, tot la notarul Ruxandra-Luminița Darie. Această tranzacție a avut loc după ce Radu Mazăre câștigase deja cel de-al doilea mandat de primar, iar Cristian Darie, soțul notăriței, devenise consilier județean la Constanța.

Diferența de 748 de metri a fost obținută de familia Economu prin Dispoziția Primarului Nr. 830/03.04.2013 și a procesului verbal de de predare-primire Nr. 53890/16.04.2013, așa cum rezultă din adresa Direcție patrimoniu și cadastru nr. 230385/08.01.2020. (SURSA AICI).

Acum, după ce ne-am lămurit cum a ajuns familia Economu în posesia unor proprietăți importante pe malul lacului Siutghiol, să ne întoarcem puțin la al doilea teren, care a născut un conflict juridic ce se desfășoară și-n prezent.

Pentru suprafața de 493 mp achiziționată în 2005, familia Economu trebuia să achite municipiului Constanța, conform contractului și procesului-verbal de renegociere, suma de 843.139 euro, într-un termen de maxim trei ani, în patru rate trimestriale.

S-a ajuns la această sumă piperată din pricina faptului că, după achiziție, familia Economu a solicitat în două rânduri Primăriei Constanța modificarea reglementărilor urbanistice. Dacă inițial terenul a fost luat cu destinația de grup sanitar, proprietarii au solicitat să fie reclasificat „bufet internațional,” pentru ca în final să ceară ridicarea unui imobil de 5-6 etaje. Asta da evoluție!

Intrați într-un impas financiar major, soții Economu n-au mai achitat sumele datorate primăriei, iar de aici s-a ajuns la un conflict juridic. Dacă Radu Mazăre a reușit să țină batista pe țambal, începând cu 2015, atunci când Decebal Făgădău a preluat atribuțiile de primar, au fost demarate procedurile de executare silită în vederea recuperării sumelor restante. Soții Economu au făcut însă contestație, reușind să obțină suspendarea executării prima dată în 2017, și definitiv în 2018.

Un an mai târziu, în 2019, primăria a deschis un nou dosar de executare silită împotriva familiei Economu în vederea recuperării debitului și a majorărilor de întârziere care se ridică acum la 1.111.517 Euro, și 69.863,77 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Și, cine credeți că a fost avocatul care s-a luptat cu Primăria Constanța pentru a-l apăra pe vărul lui Stere Teo Hira, afaceristul care nu dorea să-și mai plătească datoriile către comunitatea locală? Dacă nu ați ghicit, vă spunem noi.

În tot acest război, Primăria Constanța a fost hărțuită prin tribunale de SCA Ovanesian și Toxin, care reprezintă interesele familiei Economu. Lesne de sesizat, discutăm despre Felicia Ovanesian și asociata acesteia, Cristina Toxin, nimeni alta decât fosta președintă a Judecătoriei Constanța.

Ce coincidență fericită, nu-i așa?

Toate acestea se întâmplau chiar în perioada în care, avocata Felicia Ovanesian și actualul primar Vergil Chițac se lăudau public cu salvarea Constanței din ghearele flămânde ale dezvoltatorilor imobiliari (2017-2020). Iar Felicia Ovanesian nici nu are reputația unui avocat ieftin, dar ce mai importanță mai au aspectele financiare atunci când poți evita să plătești primăriei milioane de Euro!

Speța executării silite s-a rostogolit până la București, acolo unde Secţia a-II-a Civilă a Judecătoriei Sectorului 1 a decis, pe 11 decembrie 2020, admiterea cererii de validare a popririi formulată de executorul judecătoresc Ivanciu George Adrian. În felul acesta Primăria Constanța a reușit, după ani de zile, să blocheze conturile familiei Economu, împreună cu cele ale societății Fattoria Ristorante și Asociației de Proprietari Tudors (SURSA AICI).

După sentința enunțată, la finalul lunii decembrie, avocatul Felicia Ovanesian a devenit administrator public al municipiului Constanța, numită direct prin semnătura primarului Vergil Chițac. 

Pentru păstrarea aparențelor, dosarele familiei Economu împotriva primăriei Constanța au fost preluate acum de Cristina Toxin, adică asociatul Feliciei Ovanesian de la SCA Ovanesian și Toxin. Din păcate incompatibilitatea este flagrantă, și nu lasă loc de interpretări: asociatul administratorului public al municipiului se judecă cu municipiul, pe care dorește să-l priveze de fonduri importante prin acțiunea în fața instanței.

Să nu vă imaginați că această mică dispută de 1,1 milioane de Euro a oprit activitatea betonierelor de pe malul lacului Siutghiol. Nici pe departe. În anii care s-au scurs de la achiziționarea primei suprafețe de teren, familia Economu a obținut autorizație după autorizație, iar azi la fața locului n-ai unde să mai arunci un ac.  O singură bucată de aproximativ 400mp a rămas neocupată, din totalul de 1516 mp.

Iar ca finalul poveștii să fie unul cu adevărat surprinzător, aflăm din ziarul Ziua de Constanța că pe data de 21 decembrie Primăria Constanța a eliberat certificatul de urbanism pentru una dintre investițiile familiei Economu de pe malul lacului. Este vorba de acea vilă de vacanță cu 3 etaje, care urmează să răsară lângă blocul de 6 etaje al clanului Economu. Așa își începe mandatul tripleta Chițac-Ovanesian-Hira.

Tudors-Capital-Investments-Mamaia

În loc de concluzie, vă oferim un ultim detaliu, extrem de interesant, credem noi. Pe data de 8 aprilie 2015, atunci când Radu Mazăre a fost ridicat de la masă de opt mascați pentru a fi dus la audieri la DNA București, fostul primar se afla alături de fratele său fix pe terasa restaurantului Fatorria din parcul Herăstrău, aparținând aceluiași Tudorel Economu, văr cu Teo Hira, și clientul Feliciei Ovanesian.

Spațiul în care funcționează restaurantul Fattoria din București aparține societății Siretul Comimpex SRL, care este administrată tot de un constănțean, pe numele său Constantin Chicheanu, și deținută de o firmă offshore din Cipru, denumită Votina Trading Limited. Practic, Economu este chiriașul lui Chicheanu, iar la rândul său Chicheanu făcea parte din anturajul de afaceri al fostului primar Mazăre.

Toate acestea demonstrează, dacă mai era nevoie, relațiile deosebite în care s-a aflat Tudorel Economu cu gașca Mazăre. Ani de zile Fatorria nu și-a plătit chiria în Herăstrău, acumulând o datorie imensă, și cu toatea acestea Chicheanu s-a decis tocmai în 2020 să treacă la executarea sumelor de bani restante.

Am cerut un punct de vedere de la Teo Hira, legat de afacerile vărului său, dar acesta a refuzat să comenteze.

spot_img
Ovidiu Irimia
Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. A debutat în 2001, ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE