Sâmbătă, la 10 dimineața, într-un efort fără precedent, Vergil Chițac a lăsat Eforie Nord pentru a participa la un eveniment desfășurat la Teatrul ”Oleg Danovski” din Constanța, nu despre cultură sau administrație, ci despre boala Parkinson.
Cu acest prilej, fără prea mult chef, Vergil Chițac le-a citit participanților direct de pe telefonul mobil câteva idei generale despre această chinuitoare afecțiune, din care am reținut următoarele:
“Mi-a plăcut, între ghilimele, sintagma “dommnul Parkinson.” Domnul Parkinson este, așa cum ați precizat, o boală degenerativă din categoria demențelor, ca și domnul Alzheimer, dar mai puțin gravă decât Alzheimer, însă tot demență este, și care constă în faptul că pacientul nu mai are control asupra mișcărilor voluntare.”

Vergil Chițac în rolul “sopranei de coloratură”
Pe lângă faptul că primarul Chițac s-a grăbit să-și facă apariția la o conferință pe teme de neurologie, specializare medicală despre care recunoaște că nu știe mai nimic, asumându-și astfel postura de “soprană de coloratură”, cel puțin aparent acest eveniment a fost unul privat, organizat de clinica “BrainAxy Clinic” SRL din Constanța.
Chiar dacă în campania trecută s-a mai întâmplat ca Vergil Chițac să țină prelegeri într-un magazin de rochii de damă, prezența primarului la dezbateri pe tema bolii Parkinson reprezintă cu siguranță o noutate mondenă absolută.
În acest context vibrant, ne-am întrebat și noi, ce să caute oare Vergil Chițac la un asemenea eveniment?
Desigur, apariția primarului poate fi tradusă într-o cheie electorală, având în vedere apropierea vertiginoasă a ultimului an de mandat, sau într-una comercială, dacă ne amintim că organizatorul este totuși o clinică privată.
Și cum asemenea enigme ne fură dulcele somn al dimineților, decriptăm pentru dumneavoastră cele petrecute sâmbătă în sala Teatrului Național.
Campanie electorală și marketing cu sprijinul Ministerului Sănătății
În primul rând, așa cum aminteam, organizator la vedere a fost “BrainAxy” din Constanța, aceasta fiind o clinică privată specializată în “consultații neurologice și psihoterapie.”
Afacerea este deținută, cum altfel, chiar de șefa secției de neurologie a Spitalului Județean Constanța, doamna medic primar Axelerad Any (fostă Docu).
Am numit “BrainAxy” organizator “la vedere” deoarece evenimentul a fost sprijinit din bani publici, mai exact de Ministerul Sănătății și de cel al Culturii, ca parte a campaniei “Înțelege Parkinson.”
În aceste împrejurări, devine ușor de înțeles implicarea șefei de la neurologie a Spitalului Județean dar și prezența, printre invitați, a doamnei Cristina Mihaela Schipor, care ocupă poziția de Director executiv al Direcției de Sănătate Publică Constanța.
Găzduirea acestui eveniment în clădirea Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” este explicată prin implicarea în “Înțelege Parkinson” a Teatrului Naţional din Bucureşti, după cum se precizează chiar pe site-ul oficial al campaniei (CLICK AICI).
Totodată, fiind vorba de bani publici, organizatorul a ținut să precizeze pe afișul evenimentului că toți pacienții cu Parkinson și aparținătorii acestora au acces gratuit.
Manevre politice pe spatele bolnavilor de Parkinson
Pe același afiș se mai arată că discursul din deschiderea evenimentului i-a fost rezervat deputatei Cristina Ileana Dumitrache, nimeni alta decât fiica lui Ion Dumitrache, președintele organizației municipale a PSD Constanța.
Coincidență sau nu, fix cu sprijinul filialei PSD Constanța își trece azi Vergil Chițac toate hotărârile prin furcile Consiliului Local. Fără sprijinul oferit de Ion Dumitrache, tatăl Cristinei Dumitrache, actualul primar n-ar mai fi mișcat nimic în front la Primăria Constanța.

După toate probabilitățile, deputata Dumitrache și șefa secției de neurologie, Dr. Axelerad Any, întrețin relații apropiate, așa cum lasă să se înțeleagă chiar doamna doctor pe pagina de socializarea a clinicii pe care o patronează. Astfel, într-o postare din 22 noiembrie 2022, cele două apar fotografiate pe holurile Parlamentului, acolo unde își desfășoară activitatea fiica șefului PSD Constanța.
De altfel, Cristina Dumitrache este și membru în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, domeniul medical reprezentând pentru doamna deputat nu atât o pasiune, cât un business de familie, știut fiind că Ion Dumitrache este proprietarul lanțului de farmacii Eurosantis.
Și dacă tot am ajuns la comerțul cu medicamente, un alt sponsor al evenimentului de sâmbătă a fost compania farmaceutică “Stada Arzneimittel”.
Și, așa cum ne-am obișnuit, coincidențele se țin lanț, pentru că fix în urmă cu un an și jumătate, pe 15 februarie 2021, compania STADA s-a lăudat cu lansarea “unui nou produs cu triplă combinație, cu tehnologie modernă de pompare, pentru tratarea bolii Parkinson avansate.”

Nu ne mai facem bine
Campania “Înțelege Parkinson” a fost lansată pe 11 aprilie 2023, cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva bolii Parkinson, de trei asociaţii non-guvernamentale, după cum urmează: Asociaţia Bolnavilor de Parkinson „Sufletul Lalelelor” din Botoșani, Asociaţia de Luptă Împotriva Bolii Parkinson din Iași şi Asociaţia „Mai puternici decât boala Parkinson” din Sectorul 1, București.
Ușor de înțeles, campania are ca scop declarat “conștientizare cu privire la boala Parkinson” și “impactul acestei boli asupra vieții pacienților și familiilor lor” și nicidecum gargara cu iz electoral a primarilor PNL, precum Chițac, cu susținerea PSD a familiei Dumitrache.
Dar noi suntem la Constanța, locul de pe planetă în care amiralii țin prelegeri despre Parkinson, șefii de secție din spitalele de stat sunt și patroni de clinici private, iar proprietarii de farmacii sunt deputați și luptă permanent pentru sănătatea noastră, cot la cot și umăr la umăr cu industria farmaceutică.