În 2020, Vergil Chițac nu a candidat. A venit în genunchi. Cu voce tremurată, cu lacrimi în colțul ochilor și cu o poveste care ar fi topit și inima unui paznic de la Termoficare: Constanța trebuie să devină un oraș în care fiica mea, plecată în Australia, să-și dorească să se întoarcă.
Au plâns băbuțele. Au oftat nostalgicii. Au aplaudat cei care încă mai cred că lacrimile politicienilor nu sunt, de fapt, clor pentru emoțiile noastre.
Fast forward cinci ani.
Fiica? N-a mai venit. Nici măcar în vacanță. Ba, colac peste pupăză, și fiul domnului Chițac, care pe atunci mai trăgea de timp prin Constanța, și-a făcut bagajele și s-a dus la București. Să fie mai aproape de civilizație. Sau mai departe de tatăl primar, cine știe?
Dar stați! Nu e totul pierdut. Să nu credem că domnul Chițac a muncit degeaba cinci ani. Nu. Constanța nu s-a umplut de flori, dar Eforie Nord, da.
Când a venit la Primărie, avea o casă în Eforie. Acum are trei proprietăți acolo: două case și un apartament. În orașul unde nu e primar. În orașul unde nu e nici fiica. În orașul unde e liniște și nu-l huiduie nimeni.
Constanța, însă, pentru care a plâns teatral în campanie, a rămas o glumă proastă. Un oraș neîngrijit, cu străzi sparte și cu oameni mințiți. Pentru că n-ai cum să ceri altora să creadă în munca ta, dacă tu, la finalul mandatului, îți cumperi tot ce ai nevoie într-un oraș vecin.
E cinic. Dar mai ales ipocrit.
Fiica din Australia a fost, probabil, doar un personaj fictiv din manualul de marketing electoral. Un artificiu emoțional. Iar noi am fost spectatorii naivi care am aplaudat la un film prost.
Acum, la final de mandat, avem următorul bilanț:
– Zero fiice întoarse în Constanța.
– Un fiu plecat din Constanța.
– Trei proprietăți în Eforie.
– Și un oraș abandonat.
Bravo, domnule Chițac. Sunteți primul primar care a reușit să construiască un viitor. Doar că nu pentru Constanța. Ci pentru Eforie. Și, mai ales, pentru dumneavoastră.
