Dacă cineva mai avea îndoieli că în Primăria Constanța nu contează competența, ci doar loialitatea și aranjamentele de culise, Vergil Chițac le oferă încă o dovadă. Primarul a solicitat Consiliului Județean transferul Oanei Martin, recent retrogradată pe funcția de șef serviciu, în Primăria Constanța, unde ar urma să ocupe postul de șef al departamentului agenți economici, începând cu 1 aprilie.
Nu, nu este o glumă de Ziua Păcălelilor, deși pare desprinsă dintr-un scenariu absurd. Vorbim despre o persoană fără niciun fel de experiență în domeniul economic, care ar urma să se ocupe de tot ceea ce înseamnă autorizarea activităților comerciale din oraș. Cu alte cuvinte, Oana Martin va fi cea care va avea ultimul cuvânt în ceea ce privește deschiderea, funcționarea și reglementarea afacerilor din Constanța.
Competență? Nu e nevoie! Important e să ai susținere
Decizia ridică multe semne de întrebare, dar mai ales confirmă o realitate cunoscută deja: pentru actuala administrație condusă de Chițac, meritocrația este un concept străin. De ce să numești în această funcție pe cineva cu experiență reală în mediul economic, cineva care înțelege legislația și provocările antreprenorilor? Nu, mult mai simplu este să îți pui oamenii de încredere, fără să te intereseze consecințele asupra orașului.
Constănțenii se confruntă deja cu un mediu de afaceri sufocat de birocrație și haos administrativ, iar această numire nu face decât să promită și mai multă incertitudine. Avem nevoie de un mediu economic sănătos, cu reguli clare și aplicate echitabil, dar în schimb primim un nou experiment administrativ marca Vergil Chițac.
Chițac și strategia ”după noi, potopul”
Dacă privim retrospectiv, putem observa un tipar clar al deciziilor primarului. De-a lungul mandatului său, a demonstrat constant o abilitate rară de a ignora competențele și expertiza atunci când vine vorba de promovări sau numiri în funcții cheie. E ca și cum ar avea o misiune personală de a împinge administrația locală spre un colaps administrativ.
Transferul Oanei Martin este doar ultima piesă dintr-un puzzle care nu mai surprinde pe nimeni. Constanța a devenit un teren de joacă pentru decizii ilogice, iar această mutare este încă o lovitură pentru toți cei care speră la o administrație eficientă. Poate că, în ritmul acesta, la următoarea reorganizare, vom avea și un instructor de fitness la conducerea Direcției de Urbanism sau un blogger de modă la Planificare Urbană.
În fond, dacă Vergil Chițac consideră că experiența nu e necesară pentru a gestiona economia orașului, atunci cine suntem noi să-l contrazicem?