Vergil Chițac vrea să legalizeze jaful! Casele RAEDPP vor fi oferite clientelei politice

RAEDPP, actuala AFI, deține mai multe imobile, pe care de ani de zile le închiriază, pentru sume modice, în funcție de solicitările depuse de către constănțeni.

Aceste case, multe dintre ele vile frumoase, situate în zona centrală, au suscitat încă de la începutul mandatului interesul directorului Stere Hira, care și-a dorit să le înstrăineze către diverși apropiați.

Este de notorietate ancheta pe care am publicat-o, în luna mai a anului 2022, în urma căreia nașul fiicei lui Stere Hira, precum și fiul economistei RAEDPP, urmau să primească imobile din patrimoniul regiei, deși nu depuseseră solicitări pentru acestea.

La acel moment, primarul Vergil Chițac a numit jurnaliștii echipei Constanta INFO ”mercenari” care nu trebuie ascultați, dar a retras hotărârea de pe ordinea de zi, motivând că aceasta nu are în spate un vot în Consiliul de Administrație al RAEDPP.

În urma anchetei pe care am publicat-o, DNA Constanța a deschis un dosar penal în care situația este cercetată.

Au trecut doi ani de-atunci și, din câte se vede, dorința de a înstrăina casele constănțenilor către anumiți șmecheri din oraș a rămas vie.

Joi, 29 februarie, în ședința de Consiliul Local, Vergil Chițac le propune consilierilor să voteze un regulament schimbat de înstrăinare a imobilelor aparținând AFI (RAEDPP).

Astfel, noul regulament, trimis din nou către primar fără o decizie a Consiliului de Administrație AFI, prevede faptul că imobilele vor fi oferite, fără a se mai respecta ordinea solicitărilor primite. Singurul criteriu de care se va ține cont este promisiunea celui care preia imobilul că va investi în clădirea respectivă.

Așadar, șmecherii din Constanța vor investi 30-40.000 de euro în imobile care valorează chiar și de trei ori mai mult, vor locui în vile pentru care vor plăti câte 200-300 de euro chirie pe an, iar într-un final, vor prezenta facturi de sute de mii de euro drept investiție și vor cumpăra casele pe nimic.

O adevărată șmecherie prin care Constanța va fi deposedată de cele mai frumoase case pe care le deține în patrimoniu. Clădiri pe care la începutul mandatului, Stere Hira promitea că le va renova și le va folosi pentru a găzdui diverse instituții ale municipalității.

Atragem atenția consilierilor locali să nu voteze acest regulament fraudulos, prin care vor fi favorizați doar anumiți șmecheri, în timp ce constănțenii care așteaptă de ani de zile ca Primăria să le ofere un apartament sau o casă socială vor fi, cel mai probabil, ignorați.

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE