Ion Dumitrache, liderul organizației municipale PSD Constanța. Adică șeful suprem al consilierilor locali, omul care face și desface majorități în funcție de cum îi bate interesul. De curând, Dumitrache s-a lovit de un inconvenient clasic în România: niște procurori.
Băieți răi. L-au filmat. Îl suspectează că-și aranja băieții în conducerea Portului, ca să nu-i scape nimic printre degete. Vin acuzații grele. Procesul va dura ani. Dar răspunsul lui politic? Un clasic al combinației românești: „mă suspend”.
Adică nu plec, dar nici nu rămân oficial. Rămân pe aproape, trag sforile discret, și dacă scap curat, revin în aplauze.
Un fel de “sunt în concediu de onoare, dar cu badge de acces și telefonul pornit”.
De ce nu-și dă demisia, totuși, ca orice om cu coloană vertebrală?
Simplu:
1. Pentru că nu are onoare. Dar asta știam deja, nu-i nicio noutate în PSD Constanța.
2. Pentru că dacă demisionează, pierde tot. Influența. Frica pe care o impune consilierilor locali. Controlul asupra voturilor. Tot.
Iar Ion Dumitrache mai are de încasat. Are afaceri care merg bine doar cu complicitatea Primăriei. Iar consilierii locali ai PSD sunt mijlocul prin care își face jocurile, semnează ce trebuie, se abțin unde trebuie și se ridică în picioare când li se face semn.
Dacă pleacă din partid, nu-l mai ascultă nimeni. Nici măcar șoferul.
Așa că a preferat varianta „strategică”: să pară că face un pas în spate, ca să rămână în umbră. Dar realitatea e că e încă acolo. Încă trage. Încă decide. Încă are cheia de la ușa PSD Constanța.
Făgădău, cu toate păcatele lui, și-a dat demisia când a fost trimis în judecată. A fost achitat, dar n-a mai primit nimic înapoi.
Dumitrache știe lecția. Și vrea să o joace altfel. Cinic. Profitabil.
Demisia? Nici vorbă.
Puterea nu se lasă din mână pentru principii.
Se ține cu ambele mâini. Mai ales când ai treabă la Primărie.
