„D. I. Movilă a cumpărat, la preț de 6.000 de lei, Insula lui Ovidiu, situată în lacul Siutghiol, fostă proprietate a unui turc. Credem a ști că noul proprietar va aduce înfrumusețări demne, potrivite însemnătății acelui loc de excursie pentru vizitatorii Constanței.”
Așa suna anunțul publicat pe 8 septembrie 1893, în pagina 2 a ziarului românesc „Lupta”, la rubrica „Informațiuni”, organ de presă democratic, care a apărut în țara noastră timp de 52 de ani, în intervalul 1885–1937.
Insula lui Ovidiu fusese cumpărată de boierul moldovean Ioan I. Movilă, politician și om de afaceri, despre care se poate spune că a fost primul și cel mai mare investitor imobiliar din istoria Dobrogei, după alipirea acestui teritoriu Regatului României.
În câteva cuvinte, Ioan I. Movilă este întemeietorul și primul proprietar al stațiunii Eforie, denumită inițial Movilă, iar ulterior Carmen Sylva. Astfel, localitatea Eforie a luat ființă în 1898, din inițiativa boierului Movilă, conform planului de parcelare aprobat de Prefectură în anul respectiv.
A demarat apoi construirea hotelului de cinci camere „Movilă”, așezat în apropierea mării, și a unui stabiliment de băi calde, cu 90 de cabine la parter și 50 de camere la etaj, ridicat pe malul lacului Techirghiol. Ambele construcții au fost finalizate în 1904, devenind astfel vatra stațiunii Carmen Sylva, deși aceasta fusese inaugurată oficial în 1901.
Aproape paradoxal, anul 1904 marchează și trecerea în neființă a boierului Movilă, primul om din istoria acestei țări care înțeles potențialul economic al litoraului românesc.
Moștenirea movileștilor
Pe lângă proprietățile din Eforie, familia Movilă a deținut ample suprafețe de teren în Constanța, dobândite prin acte de vânzare-cumpărare.
După 1991, și mai ales după apariția legislației care a permis proprietarilor de drept recuperarea clădirilor și a terenurilor confiscate abuziv de fostul regim comunist, Yvonne (Ivona) Aline Buzescu (Movilă), nepoata lui Movilă, născută în 1927, a depus toate diligențele pe lângă Primăria Constanța în vederea recuperării bunurilor imobiliare care aparțineuseră familiei sale.
Atât de mare fusese averea movileștilor încât, în perioada primului mandat al primarului Radu Mazăre, Primăria Constanța s-a trezit cu o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 10% din suprafața orașului:
„Notificarea a fost făcută pe 1.140 de hectare, în condițiile în care suprafața totală a municipiului Constanța se ridică la 12.600 de hectare, ceea ce înseamnă că a revendicat 10% din oraș”, declara în 2006 fostul primar Mazăre, referitor la cererea înaintată de Yvonne Movilă.
Mormântul lui Ovidius căutat pe insulă
Printre vastele proprietăți achiziționate pe litoral, Movilă mai cumpărase, în 1893, și „Insula lui Ovidiu” sau „Insula Ovidiu”, așa cum i s-a păstrat numele până astăzi.
Acest petec de pământ, cu o suprafață de 26.000 m², se află pe lacul Siutghiol din Constanța, la 600m de malul apusean, situându-se cu 50 cm deasupra nivelului lacului și cu 2,5 m deasupra nivelului Mării Negre, fiind singura insulă naturală de agrement din țara noastră.
Din pricina numeroaselor legende care susțin, încă din vechime, că aici ar fi fost îngropat trupul poetului Publius Ovidius Naso, exilat la Pontul Euxin, insula a fost cercetată arheologic în 1929 de Profesorul Ion Neicu, membru al Societății Regale de Geografie. Însă, în urma cercetărilor, nu s-a găsit nici urmă de mormânt.
Doi ani mai târziu, vegetația lemnoasă a insulei a atras atenția Profesorului Iuliu Prodan, de la Catedra de Botanică Descriptivă și Fitopatologie a Academiei de Înalte Studii Agronomice din Cluj, care semnala într-un articol științific, publicat în 1931, prezența pe insulă a următoarelor specii: Quercus robur (stejar), Ulmus Laevis Pall (ulmul alb), Sambucus nigra L. (socul negru), Prunus spinosa (arbust sălbatic) și Vitis vinifera (viță de vie).
Totodată, Profesorul Prodan a fost oarecum surprins să observe că insula fusese în trecut exploatată în scopuri agricole, cu stuful tăiat de-a lungul țărmului, situație care a contribuit la micșorarea ei prin efectul de eroziune al valurilor.
Expropriere din 1936
La 43 de ani distanță de la momentul la care Movilă a cumpărat insula, Secția I a Tribunalului Constanța a decis exproprierea insulei pentru cauză de utilitate publică, la cererea Primăriei Constanța, după cum urmează:
„Prin sentința de expropriere a acestui tribunal, cu Nr. 14 din 21 noiembrie 1936, s-a admis cererea făcută de Primăria Municipiului Constanța și s-a declarat expropriat, pentru cauză de utilitate publică, terenul denumit „Insula Ovidiu”, de pe lacul Siutghiol, pendinte de Municipiul Constanța, în suprafață totală de 20.884,90 mp, așa cum se află descris în planul de la dosar, întocmit în februarie 1936 de șeful Serviciului Tehnic al Municipiului Constanța, terenul fiind proprietatea moștenitorilor defunctului Ion Movilă, anume: Ernest Ciurea, Mihail Iarca, Atta Cerchez, Elena I. Movilă, Felicia Cerchez, Cornelia Ciureu, Ecaterina Iarca, Sever Movilă, Jules Movilă, Caton Movilă și Elena Toma.
Exproprierea s-a efectuat deoarece terenul menționat a fost declarat de utilitate publică de către Consiliul Municipal al orașului Constanța, pentru transformarea lui într-un parc public.
Această prescurtare a hotărârii se va publica, afișa și notifica conform art. 22 din Legea de expropriere pentru cauză de utilitate publică, Dos. Nr. 7.048/936”, publicată în Monitorul Oficial Nr. 13202 din 14 decembrie 1936.
Electrificarea insulei și primele amenajări
În condițiile prezentate, din 1936 și până după schimbarea de regim din decembrie 1989, insula a rămas în proprietatea statului, fiind administrată de diverse entități din domeniul turismului.
La începutul anilor ’60, moment al renașterii urbane în epoca socialistă, Direcția de Sistematizare, Arhitectură și Proiectarea Construcțiilor Constanța (D.S.A.P.C.) a primit dispoziția de a construi pe Insula Ovidiu mai multe facilități de agrement, după cum mărturisea chiar Gheorghe Dumitrașcu, directorul de atunci al D.S.A.P.C., într-un scurt interviu acordat revistei Știința și Tehnică Nr. 8 din 1 august 1964.
Un an mai târziu, în toamna anului 1965, pe lista noilor obiective ale Trustului de Construcții Energo-Hidro (TCEH) din Constanța a apărut construirea unui bufet cu terasă pe Insula Ovidiu, beneficiarul investiției fiind I.H.R. Mamaia.
„Pe Insula Ovidiu de pe lacul Siutghiol, în dreptul Mamaiei, a început construcția unui bufet. Terasa largă, amenajările anexe pentru focurile de tabără și, în general, poziția pitorească a acestuia vor asigura ore plăcute de destindere celor care vor debarca aici”, scria Scînteia, Nr. 6766 din 10 octombrie 1965.
Noile facilități construite în toamna-iarna lui 1965 făceau parte din planul de investiții 1996–1970, prin care guvernul comunist de la București urmărea valorificarea unui număr cât mai mare de zone turistice în întreaga țară.
În lipsa electricității pe insulă, în prima fază s-a optat pentru iluminatul cu lămpi intensive „Petromax”, care funcționau cu petrol pompat și supraîncălzit până la incandescență.
Ulterior, proiectantul a decis să conecteze insula la rețeaua națională de electricitate, prin instalarea unui cablu subacvatic. Această schimabre a permis extinderea bufetului și transformarea acestuia într-un restaurant în toată regula, cu specific pescăresc, însă a devansat, totodată, termenul de finalizare al lucrărilor, peste data de 30 iunie 1966, așa cum se stabilise inițial.
Apariția restaurantului “Insula”
Cu toate întârzierele planificate și neplanificate, în primăvara anului 1967 a fost inaugurat restaurantul „Ovidiu” de pe Insula Ovidiu, rebotezat “Insula” și mai apoi “Insula Ovidiu”, acesta adăugându-se rețelei de localuri a „Întreprinderii de Hoteluri și Restaurante” Mamaia.
Pe lângă restaurantul acoperit cu stuf, cu aspect de cherhana, tot atunci s-au mai amenajat câteva colibe și umbrare plasate în jurul restaurantului, alei și un debarcader.
Legătura cu stațiunea Mamaia era realizată de cele două vaporașe de pasageri „Steluţa” și „Luceafărul”, care realizau plimbări de o oră pe lac, având ca destinație Insula Ovidiu.
Concesionată pe 100 de ani
După marele „împărțire” de după 1989, restaurantul „Insula Ovidiu” a ajuns în proprietatea societății Mamaia SA, care a încercat fără succes să-l vândă de mai multe ori în cadrul unor licitații publice. Astfel, între 1992 și 1994 s-au organizat două licitații pentru vânzarea restaurantului de pe insulă, alături de alte obiective turistice, dar nimeni nu a depus oferte.
Au mai trecut zece ani până când restaurantul a fost vândut, de data aceasta cu tot cu insulă, unei societăți private din Constanța. Da, ați citit corect, s-a vândut totul, inclusiv insula. Așa se face că, în anul 2004, este înmatriculată „Insula Ovidiu” SRL, societate având ca unic scop preluarea obiectivului turistic „Insula Ovidiu”.
Societatea era deținută și administrată, la momentul respectiv, de persoana fizică Cătălin-Marian Livadariu, în vârstă de 25 de ani. În plus, conform unei anchete jurnalistice publicate în iunie 2016 de cotidianul România Liberă, întreaga insulă ar fi fost cedată societății amintite pentru o perioadă 100 de ani, „conform contractului de comodat valabil până în 2100 (nu este o greșeală de tipar)”.
De fapt, insula fusese vândută și nu concesionată, prin contractul de vânzare-cumpărare Nr. 2636 din 17.06.2004, înstrăinarea fiind realizată de Primăria Constanța, în timpul primului mandat a lui Radu Mazăre.
Proprietarii vor să construiască un hotel în mijlocul lacului
Din documentul intitulat „Elaborare PUZ Investiții pentru valorificarea Insulei Ovidiu”, inițiat în 2023, reise că SRL-ul amintit intenționează să ridice pe insulă un complex hotelier cu un regim de înălțime de 20 de metri (6 etaje).
În plus, deși insula se situa în trecut la o distanță de 600 m de malul apusean și, implicit, de localitatea Ovidiu, în prezent distanța s-a redus la 450 m, ca urmare a lucrărilor de îndiguire efectuate de un alt investitor imobiliar, care a lărgit prin îndiguire malul cartierului de vile din zonă.
