Un fenomen tipic scenei politice românești se desfășoară zilele acestea cu o viteză uimitoare: politicieni care, până ieri, se întreceau în ode către Bruxelles, acum dau cu pietre în Uniunea Europeană, sperând să prindă un val favorabil în era Trump. Aceiași oameni care, ani la rând, au justificat orice măsură impopulară drept „impusă de la Bruxelles”, care au ridicat în slăvi fondurile europene (din care, desigur, mulți și-au umplut conturile), care au pozat în „băieții buni ai Occidentului”, acum devin brusc suveraniști înfocați.
Într-un context geopolitic schimbător, unde noul președinte american redesenează relațiile internaționale, acești politicieni mărunți și fără coloană vertebrală își recalibrează rapid discursul. Nu din convingere, ci din oportunism pur. E suficient să se simtă o briză de schimbare în geopolitică pentru ca ei să întoarcă armele, să-și rescrie principiile și să se lepede de tot ce au susținut până acum.
Aceiași politicieni care votau fără să clipească măsuri dictate de UE, care se grăbeau să bifeze directivele europene pentru a nu supăra „stăpânii de la Bruxelles”, acum mimează revolta. Acum sunt brusc deranjați de „dictatura UE”, acum vorbesc despre „sclavia economică”.
Exemplu: Victor Ponta, fost premier al României
Am simțit din partea Bruxellesului un efort de a încerca să ne schimbe valorile, mentalitatea, tradițiile, a transmis Ponta, într-un interviu acordat jurnalistului american Charlie Kirk.
“În ultimii ani am simțit din partea Bruxellesului, nu a Moscovei, un efort de a încerca să ne schimbe valorile, mentalitatea, tradițiile. Reacția cetățenilor, inclusiv a mea a fost: noi vrem să fim în Europa, să ne simțim bine în Europa, dar vrem să fim români, vrem să plasăm România pe primul loc. De aceea, majoritatea românilor au fost susținători clari ai președintelui Trump când a spus America pe primul loc. Este ceva ce nu doar poporul român, eu cred țările estice simt acest lucru mai mult decât cele vestice, că este o dictatură a nefirescului, a valorilor nespecifice venită din partea Bruxellesului, dincolo de birocrația masivă, de ipocrizia care vine de la ei, acest discurs orwellian, dacă ești cu noi, ești bun, dacă avem disensiuni, sunteți cu Rusia, cu cineva rău”
„Slugă la doi stăpâni” – Politicienii României, între Bruxelles și Washington
Carlo Goldoni, în celebra sa piesă „Slugă la doi stăpâni”, ne oferă un portret savuros al oportunistului perfect: Truffaldino, servitorul isteț, dar lacom, care încearcă să lucreze simultan pentru doi stăpâni, sperând să-și dubleze beneficiile fără a fi prins în propriul joc. Piesa, o comedie a erorilor, funcționează pe principiul confuziei, al minciunii spuse din interes și al unui echilibru precar care poate oricând să se prăbușească.
Astăzi, politica românească oferă un spectacol similar. Dacă în urmă cu doar câțiva ani, majoritatea politicienilor români făceau plecăciuni la Bruxelles, aliniindu-se obedient la orice directivă venită din capitala Uniunii Europene, acum, de când Donald Trump s-a întors la Casa Albă și paradigma geopolitică se schimbă, vedem o transformare bruscă a discursului: din „pro-europeni” convinși, mulți au devenit suveraniști înfocați peste noapte. Exact ca Truffaldino, acești politicieni încearcă să fie „slugă la doi stăpâni”, sperând să câștige atât bunăvoința Bruxelles-ului, cât și a noii administrații americane.
De ce? Pentru că asta prinde la electorat
Politicienii români nu sunt vizionari, nu au idei proprii, nu au convingeri ferme. Ei doar se orientează în funcție de cine pare să dețină puterea reală. Dacă în ultimii ani Bruxelles-ul era „centru de comandă” pentru România, acum, cu Trump la Washington, ei adulmecă oportunitatea de a-și reseta poziționarea. De ce? Pentru că asta le poate aduce voturi și influență.
În realitate, acești lideri politici nu sunt nici pro-europeni, nici suveraniști. Ei sunt doar oportuniști fără scrupule, care își ajustează discursul în funcție de ce pare mai profitabil.
Dacă în trecut tot ce mergea prost era din vina „grelei moșteniri”, acum noua scuză universală este „Bruxelles-ul ne-a distrus economia”.
Prețurile au crescut? UE e de vină.
România nu are industrie? UE ne-a vândut fabricile.
Agricultura se zbate? UE ne-a forțat să importăm totul.
Este o retorică simplistă, dar eficientă pentru cei care preferă explicații ușoare în locul adevărului complex. România nu e în această situație din cauza Bruxelles-ului, ci din cauza incompetenței și corupției politicienilor români care, de 30 de ani, nu au fost capabili să construiască un proiect de țară coerent.
Când au avut ocazia să folosească banii europeni pentru spitale, autostrăzi, școli, ce au făcut? I-au sifonat. Când au avut ocazia să reglementeze piața muncii astfel încât să păstreze forța de muncă în țară, ce au făcut? Au mărit pensiile speciale și au ignorat tinerii.
Și acum, pentru că Trump își regândește relația cu UE și NATO, politicienii noștri își schimbă discursul ca niște cameleoni.
România, între două lumi care se cutremură
Realitatea este că România nu își permite luxul de a juca la două capete fără să riște să piardă totul. Europa rămâne principalul partener economic al țării, NATO este singura noastră garanție de securitate, iar SUA, indiferent de cine este la Casa Albă, rămâne un aliat strategic.
Dar cine să explice aceste nuanțe? Cu siguranță nu acei politicieni care azi ridică osanale UE, iar mâine o blamează doar pentru că așa simt că bate vântul puterii. Ipocrizia lor este o boală veche, dar acum devine mai vizibilă ca niciodată.
Poate că, într-o zi, electoratul va învăța să vadă dincolo de vorbele mari și de discursurile schimbătoare. Poate că vom ajunge să cerem politicieni care își asumă convingerile, nu care își schimbă părerile precum schimbă cravata. Dar până atunci, ipocrizia va rămâne cea mai mare „doctrină politică” a României.
Cum se va termina piesa?
În piesa lui Goldoni, minciunile lui Truffaldino ies la iveală, iar el este nevoit să recunoască adevărul. În politica românească, adevărul este și mai clar: nu poți juca la două capete la nesfârșit. România are nevoie de Europa, iar securitatea sa depinde de alianțele strategice cu SUA, indiferent cine ocupă Biroul Oval.
Politicienii români care încearcă acum să „jongleze” între Bruxelles și Washington riscă să-și piardă credibilitatea în fața ambelor tabere. Așa cum Truffaldino a descoperit că nu poți servi doi stăpâni fără să fii prins, și politicienii români vor înțelege curând că oportunismul fără principii nu le va aduce decât disprețul alegătorilor și izolarea pe scena internațională.
Poate că Goldoni a scris „Slugă la doi stăpâni” ca o comedie, dar ce se întâmplă acum în România este o tragedie politică în plină desfășurare.
