Ceea ce numim „Satul de Vacanță” din Constanța, reprezintă doar umbra străvezie a ceea ce a fost cândva. Este locul în care, copil fiind, fugeam de la grădiniță împreună cu fostul meu coleg, Sorin Mocanu, pentru a ne plimba în acest parc al poveștilor și lucrurilor care erau și nu mai sunt.
În momoria lui Sorin, plecat mult prea devreme dintre noi, la vârsta adolescenței, răpus de o pneumonie netratată la timp, în amintirea acelor vremuri, a oamenilor și evenimentelor de atunci, am reconstituit istoria acestui complex, niciodată scrisă până acum.
Totul a început în 1972
Ideea organizării unui parc tematic în cartierul Tomis Nord, aproape de intrarea în stațiunea Mamaia, a apărut în Ianuarie 1972, cu ocazia pregătirii la Constanța a „Târgului de Vară” al litoralului, în premieră la momentul respectiv.
Suprafața alocată târgului a fost de 14 hectare, împărțită în două mari platforme comerciale, una în cartierul Tomis Nord (la păpădie cum spunem noi azi) și cealaltă în apropierea campingului Perla, zone în care urmau să fie organizate diverse unități comerciale, în principal de alimentație publică.
S-a prevăzut ca aprovizionarea să fie asigurată de uniunile județene ale cooperativelor meșteșugărești și de consum din Dobrogea, care să deschidă și să administreze restaurante cu preparate pescărești și vânat, baruri, cofetării, ceainării, magazine și chioșcuri pentru desfacerea produselor textile și alimentare, încălțăminte, bazare cu produse de artizanat.
Din aceste considerente, evenimentul s-a derulat sub patronajul UniversalCoop din București, o întreprindere subordonată CentroCoop – conglomerat ce reunea mișcarea cooperatistă a României socialiste.
Așa avea să se desprindă și caracterul național, de muzeu etnografic, al viitorul sat de vacanță, CentroCoop fiind structura centrală de administrare a cooperativelor de consum din întreaga țară, aflată în organigrama Ministerului Comerțului Interior, reprezentată la nivel județean prin I.J.E. Coop Constanța.
Astfel, în primăvara anului 1972 au fost ridicate primele căsuțe în stilul atrăgător al satului românesc, după specificul diferitelor zone ale țării, malul lacului Tăbăcăriei devenind un autenic “muzeu al satului” românesc.
Proiectul a continuat, iar în primăvara anului 1973 erau deja ridicate 23 de căsuțe, pentru ca în următorul an să mai fie adăugate încă două, „Casa Mureșană” și „Casa Arădeană”, ajungându-se astfel, în vara anului 1974, la 25 de construcții.
Niciodată, în întreaga sa existență, „Satul de Vacanță” n-a avut mai multe case tradiționale ridicate, în cea mai fastă perioadă fiind alcătuit din următoarele:
Ana Lugojana, Casa Argeșană, Casa Arădeană, Casa Bihoreană, Casa Apullum (Alba), Casa Feleacului (Cluj), Casa Covasna – gospodărie țărănească Covasna, Crama Vaslui, Cuptorul cu plăcinte, Casa Dobrogeană, Casa Doljeană, Casa Harghiteană, Casa Iași 1972, Casa Ilfoveană, Casa Mehedințeană, Casa Mureșană, Casa Oltenească (sau Casa Oltului), Hanul Pietroasele, Casa Prahoveană (sau Hanul Prahova), Popasul Mărginimii (Sibiu), Casa Suceveană, Casa Teleormăneană, Casa Tulceană (sau Casa Delta), Casa Vîlceană și Casa Vrânceană (sau Feciorii Vrâncioaiei).
Conceputul „Satului de Vacanță” Constanța
Conceptul de sat turistic sau sat de vacanță nu este românesc, fiind aplicat cu succes, încă din anii ’50 și în străinătate, inclusiv în alte state socialiste. Câteva exemple relevante ar fi „Club Méditerranée” din Puerto de Alcudia, Mallorca, fondat în 1950, sau Satul de Vacanță „Rusalka” din Bulgaria, construit în 1968 la 10km de Cap Kaliakra.
Înțelegem astfel că satul de vacanță poate îmbrățișa felurite soluționări arhitecturale și funcționale.
Acesta este contextul în care, la noi în țară, sunt construite mai multe sate de vacanță, printre care și cel din Constanța, de pe malul lacului Tăbăcăriei:
„Case din bârne, cu acoperiș ușor, din șită sau șindrilă, construcții cu zid cu contraforturi, amintind de culele oltenești, case joase cu un singur cat [camere pe același plan orizontal – n.a.], având pereții fațadei împodobiți cu motive florale viu colorate, reprezentând arhitectura satului din câmpie, case cu ceardac și curte primitoare, cum sunt prin părțile Moldovei și Sucevei, amintind într-un fel și de bojdeuca lui Creangă, case cu acoperișuri înalte, ca cele de la munte, hanuri cu portaluri sculptate ca cele întâlnite la răscrucea vechilor drumuri de țară, cum va fi fost Hanul Ancuței, cel din poveste, și multe altele atrag, deopotrivă, admirația vizitatorilor […]” relata ziarul local Dobrogea Nouă, în articolul intitulat “Târgul de vară al litoraului”, publicat în aprilie 1973.
Fiecare „casă” era o unitate economică în sine, cu buget de cheltuilie și încasări, ce trebuia să pună la dispoziția vizitatorilor produse specifice județului pe care-l reprezenta, atât preparate culinare și băuturi, cât și produse de artizanat, unele dintre acestea lucrate chiar în fața oaspeților.
Din aceste considerente, fiecare „casă“ a fost încadrată cu personal de specialitate, iar aprovizionarea pentru produsele specifice se face direct de la sursă, în baza contractelor încheiate cu I.J.E. Coop-urile județelor reprezentate.
Cea mai impunătoare era „Casa Vrânceană” sau, așa cum i se mai spunea „Feciorii Vrâncioaiei”. O construcție cu etaj din lemn, în care funcționa un restaurant cu specific vrâncean, dotată cu cramă pentru degustări, unde vinul se bea cu oala direct de la canea, și o secție de preparate la minut.
Peste drum se afla „Casa Vîlceană”, construcție tot cu etaj dar din zid, unde în doar câteva minute aveai prilejul să faci cunoștință cu firea, portul, meșteșugurile și felul de a trăi al vâlcenilor.
De la Vâlcea, în doar câțiva pași ajungeai în Dobrogea, la “Casa Dobrogeană” din piatră de râu cu pridvor întins, în cuptorul căreia se rumenea celebra plăcintă creață în mirosul fripturilor încinse pe grătar.
La câțiva metri te întâmpina bojdeuca Iașilor, sau Casa Ialomițeană sau cea Lugojană, totul ca într-o poveste cu Feți-frumoși și Ilene Cosânzene.
Nicolae Ceaușescu în Satul de Vacanță
La un an de la inaugurare, Satul de Vacanță avea să fie vizitat chiar de președintele țării, tovarășul Nicolae Ceaușescu, așa cum se obișnuia în cazul „noilor realizări” ale Partidului.
Astfel, secretarul general și-a consacrat dimineața zilei de vineri, 20 iulie 1973, unei vizite de lucru în județul Constanța și stațiunea Mamaia.
Însoțit permament de Vasile Vîlcu, prim-secretar al județului, Ceaușescu a mers mai întâi în stațiunea Neptun, comunele 23 August, Tuzla, Agigea, poposind ulterior la Constanța, în portul turistic Tomis.
De aici, urmat de reprezentanții administrației locale, Ceaușescu s-a îndreptat spre Satul de Vacanță, pe care l-a străbătut în întregime, prilej cu care face mai multe fotografii alături de copii, membrii de partid și reprezentați ai cooperativelor de consum.
Avem și câteva dintre instantaneele realizate atunci, publicate în presa vremii în scopuri propagandistice.
„Oprindu-se în mijlocul acestui « sat al satelor românești» tovarășul Nicolae Ceaușescu a vizitat două dintre construcții [una fiind Casa Argeșeană – n.a.], interesându-se de modul cum a fost concepută destinația complexelor de servire și agrement pentru turiști, în ce măsură ele oferă un contact cât mai direct cu faima artei noastre populare […]” relata ziarul Scînteia, în Nr. 9576, publicat Sâmbătă, 21 iulie 1973.
Ulterior, secretarul general a pornit spre centrul Constanței pentru a vizita magazinul universal Tomis, care fusese de asemenea inaugurat recent, pe 1 iulie 1973.
Epoca consumerismului lovise și socialismul, după cum am arătat în materialul nostru anterior intitulat „Magazinul universal Tomis, inspirat în 1970 după Neckermann din Mainz. Arhitect Lucia Vlădescu.”
Bucureștiul se retrage
După primii doi ani de funcționare, începând cu 1 ianuarie 1974, UniversalCoop a cedat „Satul de Vacanță” în administrarea I.J.E. Coop Constanța – structură locală subordonată Uniunii Regionale a Cooperativelor de Consum (U.R.C.C. Dobrogea).
Simțind presiunea responsabilității ce-i revenea odată cu preluarea frâielor, Gheorghe Stamete, directorul comercial al I.J.E Coop Constanța promitea, în 1974, o și mai mare dezvoltare a complexului.
Ca urmare, în etapa 1976-1977, canalul care traverseaază satul, și care face legătura între lacurile Siutghiol și Tăbăcăriei a fost taluzat, iar din 1977 pe apa lui limpede s-au putut organiza plimbări cu barca și hidrobicicleta.
Totodată, o serie de case au fost transformate în hoteluri, organizatorii asigurând câte trei mese pe zi (pensiune completă), în general la un preț convenabil.
S-a avut în vedere inclusiv organizarea unei microdelte în zona satului, similară cu microrezervația existentă azi în jurul Delfinariului, însă ideea avea să rămână la stadiul de proiect.
În final, a fost instalat un trenuleț destinat transportului de persoane, în principal copiilor însoțiți de părinți, care treversa parcul Tăbăcăriei și Satul de Vacanță, având stația finală la capătul dinspre Perla, acolo unde s-a organizat și un orășel al copiilor.
Structura cooperatistă a Satului de Vacanță
Trebuie spus că aceste cooperative – care patronau întregul complex – au reprezentat în epocă liantul dintre producție și desfacere, fiind acele societăți economice care preluau produsele Cooperativelor Agricole de Producție (fermelor colective – n.a.) și le revindeau consumatorului final, adică populației, procesate sau proaspete.
Se poate înțelege astfel importanța acestor structuri, dar și influența avută de persoanele care le administrau, toți fiind membrii cu funcții înalte în Partidul Comunist.
Inclusiv primul secretar Vasile Vîlcu, cel care conducea județul Constanța la momentul respectiv, era fost președinte al Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție – un fel de director general peste toate fermele din România.
Măcar din această perspectivă merită amintite persoanele cu funcții de răspundere din structura cooperatistă de la acel moment, aceștia fiind cei care au decis construirea „Satului de Vacanță” din Constanța, dar și cei care l-au administrat imediat după deschidere:
Astfel, la momentul construirii „Satului de Vacanță”, în intervalul 1972 – 1974, structura cooperatistă era condusă de următorii tovarăși: Dumitru C. Bejan – președintele Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum „CentroCoop” București, Iosif Popa – vicepreședinte „CentroCoop” București, Constantin Dumitrescu – președintele U.R.C.C. Dobrogea, Gheorghe Șevcenco – șeful serviciului “Litoral” al UniversalCoop și director comercial al I.J.E. Coop Constanța, Gheorghe Stamete – directorul comercial al I.J.E Coop Constanța, Ilie Geambașu – desemnat responsabil cu „Satul de Vacanță” din Constanța, șef serviciu în cadrul I.J.E. Coop Constanța.
Prin mâinile lor trecea tot fluxul de alimente din, și pentru Constanța, fie că vorbim de restaurante, magazine, chioșcuri sau târguri, toate fiind fără excepție sub controlul Uniunii Cooperativelor de Consum Dobrogea, care-și avea sediul pe Strada Ștefan cel Mare nr. 84 (Hanul Balcan).
Legat de acele vremuri ce tind să devină imemorabile ne-a rămas mărturie, nu știm pentru cât timp, o reclamă montată în fața Hotelului Dobrogea, pe care se poate distinge și azi sigla „COOP” Constanța.
Nu și-a atins niciodată obiectivele
Încă de la înființare, Satul de Vacanță a beneficiat permanent de publicitate masivă, achitată din fondurile Coop Constanța, în toate revistele și ziarele relevante pentru sectorul turistic din epoca socialistă, precum: Almanah Sănătatea, Almanah Turism, Almanah Litoral, Alamnahul Satelor, revistele Comerțul Modern și Economică, ziarul Doborgea Nouă.
Cu toate acestea, din pricina proastei aprovizionări, pitorescul complex nu și-a atins niciodată obiectivul propus în 1972, acela de a oferi vizitatorilor săi diversitate folclorică prin arhitectură, gastronomie și obiecte ale artei populare românești.
Declinul a fost sesizat și criticat inclusiv de presa socialistă, printr-o serie de titluri piperate, precum “În Satul de Vacanță din Mamaia, specifice au rămas doar construcțiile” sau „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.”
Ceea ce se reproșa, avea legătură, în esență, cu lipsa preparatelor culinare tradiționale, a vinurilor și a produselor de pescărie, rezultatul fiind uniformizarea cvasigenerală a atmosferei din fiecare casă.
Iar asta s-a petrecut încă de la începuturi, din 1974, directorul I.J.E. Coop Constanța încerând să explice atunci că nu pot fi preparate mâncăruri tradiționale fără sprijinul celorlalte I.J.E. Coopr-uri din țară, care se angajaseră să furnizeze Constanței ingredientele specifice fiecărui județ reprezentat în Satul de Vacanță:
„Tovarăşul Constantin Dumitrescu, președintele Uniunii Județene Constanța a cooperativelor de consum, ne-a vorbit despre faptul că, în procurarea unor mărfuri specifice, CentroCoop-ul nu dă sprijinul cuvenit, în sensul de a determina celelalte I.J.E. Coop-uri din țară să-și onoreze contractele încheiate pentru aprovizionarea satului de vacanță” scria ziarul Dobrogea Nouă, Nr. 7983 din 23 aprilie 1974.
